"DA, VIEȚII FĂRĂ DROGURI!"
Elevii claselor a VII a și a VIII a din cadrul Liceului "Timotei Cipariu" Dumbrăveni și de la Școala Gimnazială Șaroșu pe Târnave au participat azi la o activitate de prevenire în cadrul Campaniei locale de prevenire "Da, vieții fără droguri!".
Activitatea a fost susținută de către agent principal Coziltea Andreea, din partea IPJ Sibiu, având ca și partener comisar șef Ghidiu Lucian, reprezentant C.P.E.C.A. Sibiu.
Prezentarea activității a fost informativă, pe linia prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor.
Temele abordate au fost: răspunderea penală a elevilor, riscurile asociate consumului de droguri, sprijin și îndrumare.
De la primele ore ale dimineții școala noastră a fost însuflețită de veselie, voie bună și glasuri calde, fiind gazdă pentru viitorii școlărei, care au fost însoțiți de doamnele educatoare, părinți și bunici.
Acțiunea a constat în vizitarea spațiilor școlare dar și în participarea preșcolarilor la diferite activități împreună cu elevii claselor aIVa , îndrumați de cadrele didactice.
Scopul "Zilei porților deschise" este familiarizarea preșcolarilor cu mediul școlar și cunoașterea condițiilor de învățare oferite de școală, a activităților desfășurate de elevi precum și a produselor muncii lor.
Atributele acestei zile au fost curiozitate, încântare, joc și veselie.
Vă așteptăm, la toamnă, bobocei în Clasa Pregătitoare!
Azi, 10 aprilie 2024, a avut loc la Săliște, etapa județeană la fotbal, Cupa Tymbark-junior, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Elevii juniori, care au reprezentat Liceul "Timotei Cipariu" Dumbrăveni, coordonați de d-na prof. Herman Maria, au obținut locul V.
Felicitări, tuturor!
Astăzi, 4 aprilie 2024, în cadrul Liceului Timotei Cipariu Dumbrăveni s-au desfășurat activități de conștientizare a pericolelor cauzate de consumul de droguri și de alte substanțe cu efect psihoactiv, precum și activități de prevenire a consumului de substanțe din această categorie.
Activitățile au fost coordonate de către consiler școlar Iulia Bărdaș pentru elevii de la nivelul gimnazial (clasele a VII-a și a VIII-a) și de către doamna profesor Anca Mozeș pentru elevii de la nivelul liceal (clasele a X-a și a XI-a).
Activitățile, intitulate ”Cele două fețe opuse” (la nivel gimnazial) și ”Safe Zone” (la nivel liceal), s-au desfășurat conform ”Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri / alte substanțe cu efect psihoactiv - risc major la adresa siguranței individuale și naționale” și au beneficiat de materiale puse la dispoziție de către Asociația Preventis.
«Activități extrașcolare învățământ gimnazial»
«Activități extrașcolare învățământ liceal»
Pagina 6 din 31