25 MARTIE, O ZI DE SĂRBĂTOARE
LA LICEUL "TIMOTEI CIPARIU" DUMBRĂVENI
Azi, într-o zi aleasă, de Buna Vestire, am îmbrăcat cu toții- primar, directori, educatori, învățători, profesori și elevi- ia creației lirice.
Colegii noștri prof. Dimitriu Mihaela și prof. Vasiu Nicolae și-au lansat două bijuterii literare.
Cartea poetului Vasiu Nicolae "Fără de timp" a fost prezentată de prof. Victor Codleanu, membrul Ligii Scriitorilor din Brașov.
Memorabilul catren din poezia " Alte orizonturi", din volumul autorului: "Călători cu ochiul nostru telescopic/ Nimic nu se pierde, totul se câștigă,/ Relativ e totul, mecanism antropic,/Dincolo de spațiu timpul se comprimă" subliniază perenitatea, reciclarea lumii fizice, precum și transcendentalitatea.
Poeziile din volum accentuează parcurgerea timpului printr-un joc al rememorării în fiecare anotimp.
Mesajul cărții Mihaelei-Doina Dimitriu "Râzi" a fost descifrat de domnul profesor Nicolae Suciu.
Titlul cărții - intens, dramatic prin îndemnul său - este o expresie a vulnerabilității, întrucât râsul, manifestare fiziologică la un stimul nepericulos și surprinzător, nu suportă autoritate, poruncă, el ascultând de legile sale naturale, intrinseci - imperativul Râzi! creează un astfel de contrast, un exil al ființei îndreptată să-și depășească limitele, limite care, înainte să constrângă, au sensul de a ocroti...
Libertatea scriiturii, aparenta sa lentoare, calm care face el ceva, pune la cale... sunt încă armonii, oricât timp ar fi trecut, și să tot fi trecut o imensitate de vieți, dacă o carte citită este echivalentul unei vieți, lucru ce transpare frumos în creația Mihaelei Dimitriu, ofrandă adusă dragostei pentru cunoaștere (de la catedră). Travaliul creației, aducerea pe lume a unei cărți devin necesități ale sufletului, mijloace de vindecare a dorinței prin arta de a judeca – „am dăruit copiii complecși din mine: ideile,/ veșnic nesaturate , răsucind firescul..." (Șah).
Îndemnul din titlul volumului, Râzi!, este mai mult o formă de defulare printr-o voită detașare de avatarurile lumii care ni s-a dat s-o trăim, decât o simplă invitație la râs."
Cele două volume s-au împletit armonios prin palierele filozofice.
"Fără de timp" e un volum construit excepțional din versuri cu rimă.
Celălalt volum "Râzi", abundă în versuri albe. Prin porii stihurilor ingabamentați, avatarurile sinelui ies la parada universală...
Câțiva elevi din clasele de gimnaziu și liceu au recitat poezii din volumele poeților, scopul fiind acela ca textul să fie receptat de lectori diferiți, fie ei inocenți sau hermeneuți.
În acest dans al cuvintelor, al imaginarului poetic, lectorul prezumtiv (publicul) a înțeles că "muzica gândurilor " întreține un discurs textual special și că fiecare moment artistic poate deschide o fereastră spre departe.
Azi, de Ziua Internatională a Poeziei, elevii claselor a II a G și a III a G, dar și cei ai claselor a IX-a F, a X-a M și a VII-a A, îndrumați de prof. Daria Costea și prof. Mihaela Dimitriu au sărbătorit prin recitaluri de poezie și lecturarea unor texte lirice a unor autori canonici din programa școlară.
Au realizat postere care au scos la iveală emoțiile și sentimentele ascunse ale poeților. Sufletele tuturor au vibrat de bucurie și culoare.
Pereții claselor au fost îmbrăcați în stihuri. Elevii au apreciat vocile lirice eterne ale literaturii și au manifestat entuziasm, implicare activă în activitățile desfășurate.
În esență, ce este poezia?
O busolă a frumosului din fiecare.
«Activități extrașcolare învățământ liceal»
«Activități extrașcolare învățământ gimnazial»
«Activități extrașcolare învățământ primar»
Am avut bucuria ca astăzi, 20 Martie, în preambului Zilei Mondială a Apei (22 Martie) să derulăm o activitate comună cu elevii de la Liceului „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, clasa pregătitoare B și clasa a VI-a A, coordonați de prof. învățător Nadia Biriș și profesoara Maria Herman. Tema Zilei Mondiale a Apei din acest an este, „Apă pentru pace”, iar pentru noi a fost un bun prilej de discuții legate de activitățile companiei, de circuitul apei de la captare până în casele utilizatorilor, epurare și înapoi în natură, de teme de ecologie, protecția mediului și totodată un bun prilej pentru continuarea campaniei de promovare a proiectului major de investiții derulat la nivel regional.
Vedeta zilei a fost, așa cum era și de așteptat: apa, cea care ne-a unit în discuții. Ne-am bucurat de prezența alături de noi a reprezentanților societății Eptisa, care asigură managementul și supervizarea proiectului regional dezvoltat de Operatorul Regional Apa Târnavei Mari și care le-au vorbit copiilor, într-un mod adecvat vârstei, despre importanța și beneficiile investițiilor.
La finalul unei ore reușite, în care copiii ne-au impresionat cu desenele și prezentările lor, le mulțumim cadrelor didactice pentru implicare și directorului Boian Ioan, pentru sprijinul acordat, precum și tuturoror elevilor pentru participare.
20 MARTIE ZIUA FERICIRII
"Arta de a fi fericit își are secretul în priceperea de a extrage fericirea din lucrurile mici!"
Azi fericirea a poposit în mijlocul elevilor din clasele aVIIa B și aVa B sub atenta îndrumare a doamnelor profesoare Popa Nina Și Doca Maria.
Ce poate fi mai frumos decât fericirea pe chipul unor copii.
O zi cu multă și veselă activitate!
«Activități extrașcolare învățământ gimnazial»
Pagina 8 din 31